vot electronic

Patru parlamentari au depus, la Senat, un proiect de lege privind introducerea votului electronic la alegerile parlamentare, prezidenţiale, europarlamentare sau referendum, argumentând necesitatea introducerii acestei opţiuni prin problemele apărute la alegerile prezidenţiale din 2014.

„Argumentele care au stat la baza elaborării acestui proiect legislativ sunt foarte serioase, având în vedere evenimentele petrecute la scrutinul electoral pentru alegerea preşedintelui României din noiembrie 2014, unde un număr foarte mare de cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor României nu au putut să-şi exercite dreptul fundamental de vot, în special din cauze legate de managementul defectuos al sistemului de organizare a alegerilor din exteriorul României”, spun iniţiatorii – printre care şi liderul PSRO, Mircea Geoană – în expunerea de motive.

Alegerile parlamentare, prezidenţiale şi pentru Parlamentul European, precum şi referendumul pentru care se va utiliza votul electronic se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, conform proiectului de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul Senatului.

Alegătorii vor putea alege modalitatea de vot pe care doresc să o folosească pentru a-şi exprima opţiunile electorale, iar alegerea unei modalităţi de vot le exclude pe celelalte două. Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul Afacerilor Interne vor elabora Registrul electronic al alegătorilor, pe baza solicitărilor alegătorilor care vor trebui adresate cu cel puţin 45 de zile înainte de data scrutinului.

Alegătorii care au notificat AEP că preferă să-şi exercite dreptul de vot electronic se pot răzgândi cu 15 zile înainte de alegeri pentru a putea fi transferaţi către Registrul Electoral.

Totodată, AEP şi MAI vor elabora normele metodologice şi tehnice privind votul electronic, dacă proiectul de lege va fi aprobat.

Securitatea sistemelor informatice folosite pentru alegeri revine în responsabilitatea AEP şi a unei autorităţi publice tehnice, care urmează să fie stabilită prin HG.

Semnătura electronică poate fi utilizată pentru identificarea în sistemul informatic folosit pentru vot. Alegătorii care nu au o semnătură electronică se vor putea identifica printr-o carte de alegător pentru votul electronic. Aceştia trebuie să solicite AEP emiterea acestei cărţi, care va fi trimisă prin curier, cu confirmare de primire, alături de instrucţiuni privind procedura votului electronic.

Informarea cetăţenilor pe tema procedurii votului electronic va fi făcută de AEP şi de misiunile diplomatice şi consulare ale României prin intermediul presei.

Proiectul de lege – iniţiat de senatorii independenţi Mircea Geoană, Dan Tătaru, deputatul independent Florentin Gust şi deputatul UNPR Răzvan Condurăţeanu – se află în dezbatere publică până la jumătatea lunii martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.