Patronul lanţului de restaurante „Chocolat”, Tudor Constantinescu, a fost reţinut, alături de alte trei persoane, printre care şi furnizorii softului cu ajutorul căruia el şi alţi patroni de localuri ar fi făcut evaziune, iar alte cinci persoane au fost puse sub control judiciar, de procurorii DIICOT.
Patronul „Chocolat”, suspectat că, alături de alţi patroni de localuri a făcut evaziune prin gestiune contabilă dublă, cu ajutorul unui program informatic, a fost reţinut vineri dimineaţă de procurori.
Alături de el, au fost reţinuţi Mihail Moroşan şi Cristian Cucona, asociaţi la societatea Solutions Center S.R.L. din Constanţa, care a furnizat programul, şi Maria Mihaela Cartas, contabila şefă la „Chocolat”.
Procurorii au dispus măsura controlului judiciar faţă de: Iuliana Vespe, casieră, Cezarian Romeo Pufu, director de laborator, Mihai Samson, manager de control şi asociat cu Tudor Constantinescu pe unele firme, Cristina Pismaac, contabilul firmelor, Alex Cristian Nistor, manager „Chocolat” Dorobanţi.
Procurorii DIICOT au audiat joi 112 persoane, printre care patronii și administratorii unor localuri din Capitală, după ce, în aceeași zi, anchetatorii au efectuat 43 de percheziții la cluburi și restaurante din București, printre care „Chocolat”, „Trattoria Il Calcio”, „Fratelli”, „Le Club”.
Conform DIICOT, perchezițiile au avut loc la toate punctele de lucru ale societăților Choco Ateneu SRL și Choco Moșilor SRL, Coza Nostra Art SRL, Theobroma Consult SRL și Theoprod Art SRL, C. Restaurante Trattoria IL Calcio SRL, SC Twins Downtown SRL, SC Le Club Herăstrău SRL, SC Twins Cafe SRL, SC Rubicon Floreasca SRL.
Din primele informații a rezultat că pe raza municipiului București activează un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani prin desfășurarea de activități comerciale prin diminuarea bazei impozabile cu ajutorul unor programe informatice de contabilitate ce permit ținerea unei evidențe contabile duble (una reală, în care sunt evidențiate veniturile adevărate, și una fictivă, ce reflectă venituri diminuate și cheltuieli majorate, astfel încât baza de impozitare să fie diminuată).