Patriarhia Română se va implica în ajutorarea refugiaţilor care vor ajunge în ţară şi, totodată, va sprijini autorităţile române în cazul în care România va găzdui refugiaţi, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Constantin Stoica.
„Chiar dacă refugiaţii sunt de alt neam, cultură şi credinţă, pentru noi, creştinii, sunt semenii noşti aflaţi în dificultate ca urmare a unui conflict sângeros din ţara lor. Aşa că toţi românii ortodocşi trebuie să acţioneze cu dragoste de semeni, în baza credinţei creştine. De asemenea, Patriarhia are în vedere şi sprijinirea autorităţilor în eventualitatea în care România va găzdui refugiaţi. De altfel, în Bucureşti există o comunitate de creştini arabi, sprijinită de BOR”, a declarat părintele Stoica.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a vorbit, totodată, despre colecta din 2014 organizată în toate bisericile şi mănăstririle din ţară şi din străinătate pentru ajutoarea victimelor conflictului din Siria.
El a precizat că autorităţile trebuie sprijinite în demersul lor de ajutoare a acestor semeni.
În plus, el a ţinut să precizeze că, recent, Patriarhul Daniel, vorbind unui grup de tineri iordanieni aflaţi în vizită în România, a spus că tinerii trebuie educaţi în spiritul păcii şi respectului reciproc.
„Vedem în aceste zile cum în Europa refugiaţii din Siria şi din alte ţări ale Orientului vin în ţările europene pentru a scăpa de violenţă şi pentru a supravieţui. De aceea, noi trebuie să educăm tineretul în spiritul păcii, al convieţuirii paşnice, al respectului reciproc între diferite religii şi diferite culturi”, a concluzionat Constantin Stoica.