Dragi părinți, vă informăm că studiile recente au arătat că păstrarea dinților de lapte poate avea importante beneficii pentru sănătatea viitoare a copiilor voștri.

Dinții de lapte care le cad în mod natural tuturor copiilor s-ar putea transforma într-o sursă semnificativă de celule stem.

Recoltarea se poate face de la vârsta de 6 ani până la 11. Dintr-un dinte se pot preleva între 1.500 și 3.000 de celule stem, care vor fi depozitate pentru 20 de ani.

Recoltarea se face din pulpa dinților de lapte, când aceștia încep să se miște. Pentru a se putea extrage celule stem, dintele trebuie să fie sănătos, fără carii și să nu fi făcut radiografii în ultimele 6 luni.

În pulpa dentară se găsesc celule stem numite mezenchimale, care vor putea fi folosite pentru tratamentul unor leziuni ale sistemului nervos, diabet, regenerarea oaselor sau înlocuirea țesutului inimii după infarct.

Până acum boli precum Hodgkin, leucemie, mielom puteau fi tratate doar prin transplant de măduvă, dar descoperiri științifice recente arată că aceste boli pot fi tratate folosind celulele stem ale copiilor (cum ar fi cele din dinții de lapte).

Costul serviciului poate ajunge la 1.200 de euro pentru un dinte, 600 de euro pentru al doilea dinte recoltat în decursul unui an și 1450 de euro pentru doi dinți. Prețul include 20 de ani de depozitare a celulelor stem, după care se poate prelungi contractul plătind o taxă anuală sau pot fi donate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.