paleologu theodor

Biroul Politic Național al PNL a decis excluderea din partid a deputatului Theodor Paleologu și a senatorului Cristian Bodea, a anunțat Alina Gorghiu.

„S-a discutat despre cele două excluderi, au fost supuse la vot. Cei doi colegi au fost excluși prin votul colegilor noștri și cam atât astăzi”, a declarat Alina Gorghiu, miercuri, la finalul ședinței BPN al PNL.

Întrebată dacă decizia luată în BPN va trebui validată de Consiliul Național de Coordonare al PNL, copreședintele liberal a spus: „O validare în CNC se va face la momentul la care se va ține acest Consiliu Național. (…) La momentul acesta votul a fost în Biroul Politic Național și propunerea va merge unde trebuie”.

Alina Gorghiu a precizat că BPN nu are cum să revină asupra acestei decizii. „Biroul Politic Național, nu, dar Consiliul va fi suveran, nu știm ce se întâmplă acolo. Repet, regret că s-a ajuns la aceste concluzii”, a spus aceasta.

Liderii PNL au fost întrebați dacă Theodor Paleologu și Cristian Bodea nu trebuiau chemați pentru a-și exprima punctul de vedere în legătură cu propunerea de excludere a lor din partid.

„Este ceva nepublic în treaba asta?. (…) Am primit răspuns de la televiziunile dumneavoastră în cazul celor doi și aseară. Deci, știau”, a explicat Vasile Blaga.

Deputatul PNL Cezar Preda a cerut miercurea trecută în ședința BPN excluderea din partid a deputatului Theodor Paleologu și a senatorului Cristian Bodea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.