masini parcate

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) susține că prin inițiativa legislativă de modificare a Ordonanței 195/2002 se intenționează instituirea regulii interzicerii parcării pe trotuar.

„Singura excepție va fi aceea în care administratorul drumului public poate permite, cu avizul poliției rutiere, oprirea sau staționarea, parțial sau total, a vehiculelor pe anumite zone ale trotuarelor, marcate și semnalizate în mod corespunzător”, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Această precizare vine în urma interesului mass-media față de noile propuneri legislative privind modificările aduse codului rutier pe aspectul parcării autovehiculelor pe trotuare.

Excepția la care MAI face referire are în vedere situațiile în care dimensiunile trotuarului pot permite inclusiv parcarea de vehicule, administratorul drumului urmând a semnaliza posibilitatea de oprire sau staționare pe trotuar și marca zona destinată parcării sau staționării, după caz. Numai în aceste situații este posibilă parcarea pe trotuar a vehiculelor.

„Norma se regăsește la art. 1176 alin. (2), ca obligație a administratorului drumului public. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, urmează a fi aduse modificări, în acord cu aceasta și regulamentului de aplicare a OUG 195/2002, aspect prevăzut la art. VI din proiectul de lege”, se mai menționează în comunicatul MAI.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat vineri seară proiectul de hotărâre de guvern care va reglementa modul în care pot fi ridicate vehiculele staţionate neregulamentar. 

În proiect, doar administratorul drumului poate pune în aplicare măsura ridicării vehiculelor, propunându-se stabilirea un set de reguli care să descurajeze apariţia practicilor abuzive şi deturnarea scopului măsurii într-unul comercial, se precizează în inițiativa MAI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.