Există foarte mulți români care nu au activat pe piața muncii timp de 15 ani și astfel riscă să rămână fără pensie la bătrânețe.
Există totuși o modalitate de a plăti acum contribuția datorată statului român. Se pare că un român trebuie să plătească cel puțin 247 de lei lunar ca să fie sigur că poștașul o să-i aducă o pensie în viitor.
„Pentru persoanele care au stagii de cotizare mai mici decât cele prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, există posibilitatea completării stagiului de cotizare, prin încheierea unui contract de asigurare socială cu casa teritorială de pensii din raza de domiciliu. Cota de contribuţie este de 26,3 din venitul asigurat, care nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, dar nici mai mare de 5 ori câştigul salarial mediu brut. Pentru anul 2016, contribuţia minimă lunară datorată este de 247 de lei”, a transmis Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, potrivit Libertatea.ro.