IMG_0315_resize

La cererea ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), numit prin ordinul de ministru nr. 4.106/10.06.2016, s-a întâlnit astăzi în prima şedinţă de lucru.

Întâlnirea a avut ca obiectiv alegerea conducerii şi discuţii asupra regulamentului de organizare şi funcţionare al CNATDCU, precum şi asupra problemelor curente.

Astfel, a fost ales în funcţia de preşedinte al CNATDCU academicianul Viorel Barbu, în timp ce în funcţia de vicepreşedinte au fost aleşi Marius Andruh (Universitatea din Bucureşti), Mircea Dan Bob (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca) şi Dan Floricău (Universitatea Politehnica din Bucureşti). Tot prin votul membrilor Consiliului General, Valentina Sandu-Dediu (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti) a fost desemnată secretar general al CNATDCU.

În urma întâlnirii de astăzi, noul CNATDCU şi-a preluat atribuţiile şi a agreat modalitatea de lucru în cadrul Consiliului general, urmând ca şi comisiile de specialitate să-şi înceapă activitatea, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.482/2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.