mugur isărescuUn acord de tip stand-by cu Fondul Monetar Internațional (FMI) este imposibil de realizat în acest an, a susținut, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu.

„În România, când spui ‘acorduri cu instituțiile financiare internaționale’, s-a obișnuit lumea să zici ‘acord cu Fondul’ și acord dintr-ăsta, condiționat. În luna august vor veni să discute articolul IV (de la FMI — n. r.). Vor face recomandări. Alt tip de acord cu Fondul, un stand-by, este imposibil să mai fie realizat în acest an din două motive: avem un deficit de balanță de plăți extrem de mic, sub 1%. Închipuiți-vă, te duci la Fond și îi spui ‘Domnule, am o problemă’. ‘Ce problemă ai?’ ‘Am o problemă externă, mi-e frică de criză’. ‘Stai puțin, că ai 1%. Dincolo ai o țară cu 14% deficit de cont curent (Brazilia n.r.)’, cum am avut noi în 2008. Al doilea lucru care face dificil un acord de acest tip este că precedentul s-a încheiat cum s-a încheiat”, a declarat Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR este de părere că FMI nu a uitat „ce s-a întâmplat în 2015”.

„Nu cred că o să vină Fondul aici și va spune: ‘Am uitat ce s-a întâmplat în 2015’. Începe discuția de la 2014 — 2015: ‘Ce n-ați făcut? De ce n-ați făcut? Hai să vedem care este situația’. Or, atmosfera în țară este alta. Noi avem acum o opinie publică inflamată de faptul că acești domni își permit să se pronunțe și asupra unei inițiative legislative. Ne acoperim de ridicol spunând că s-au înțeles între ei, că au o conspirație”, a explicat Mugur Isărescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.