3-mugur-isarescu-sm

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat în cadrul unui seminar că românii trebuie să fie pregătiți pentru aderarea la zona euro, inclusiv emoțional, deoarece este un proces complex și prevede numeroase efecte asupra populației.

„Am văzut un sondaj la începutul anului 2005, înainte de trecerea la leul greu, ce părere au românii despre denominare. Două treimi spuneau că este o măsură bună, iar o treime manifesta frică, o plonjare în necunoscut. Această frică, rezervă, mai ales a celor care fuseseră martori ai unor schimbări cu caracter confiscativ – la noi n-a existat niciun proces de rotunjire, ci de tăiere de zerouri – această frică, care este iraţională, toate aceste anxietăţi au însemnat un risc. E o lecţie pe care trebuie s-o învăţăm, să luăm în calcul reacţia oamenilor”, a declarat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu a subliniat că este nevoie de explicarea procesului de trecere la zona euro și că oamenii trebuie să înțeleagă fiecare etapă pe care o presupune.

„Se demonstrează că un proces relativ mai simplu decât trecerea la euro, cel de denominare, care era de normalizare, de simplificare, poate crea probleme, iar populaţia are involuntar emoţii. În consecinţă, pledez din nou că discuţiile legate de trecerea la euro trebuie să se menţină la o anumită complexitate, avem un deficit în complexitate, cum spune un contemporan. Lucrurile trebuie explicate pe diverse canale, dar trecerea la euro este un proces mult mai complicat”, a mai spus Isărescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.