Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat joi că România este printre puţinele state membre NATO care şi-au majorat bugetul pentru apărare, iar astfel MApN şi-a propus creşterea capacităţii operaţionale a armatei şi modernizarea acesteia.
„România este printre puţinele state care şi-au majorat bugetul pentru apărare. Majorând bugetul pentru apărare am şi avut posibilitatea să creştem numărul de exerciţii, numărul de activităţi de pregătire comune cu statele NATO şi, în acelaşi timp, să asigurăm şi o prezenţă permanentă prin rotaţie militară în România”, a declarat ministrul, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.
Duşa a menționat că bugetul a fost majorat şi în 2014, şi în 2015 şi că MApN şi-a fixat astfel două obiective importante, care au fost aprobate în CSAT: creşterea capacităţii operaţionale a armatei şi modernizarea acesteia.
Ministrul Apărării a vorbit şi despre activarea unităţilor de comandă NATO în România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, care au misiunea de a planifica activităţile forţelor de reacţie rapidă, constituite la nivel NATO, care trebuie să poată interveni în cel mult 48 de ore oriunde este o criză în orice zonă a Alianţei.
Ministrul a mai spus că spre finalul anului, vor fi formulate nişte concluzii referitoare la noile provocări de securitate cu care se confruntă Alianţa.
Cel mai important parteneriat strategic al României este cel cu SUA, a spus Duşa, precizând că acesta a fost concretizat prin cele două baze militare ale SUA în România. De asemenea, ministrul a amintit că România mai are parteneriate strategice cu Polonia, Turcia.