cimpenelu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că luni se va întâlni cu sindicatele şi cu premierul Victor Ponta pentru a discuta despre salarizarea din sistem, sindicatele precizând că vor cere o nouă creştere de 10 – 15 la sută, pentru ca majorarea să fie de 25 la sută până la sfârşitul anului.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că, la întâlnirea de luni, ar putea să participe şi ministrul Muncii, Rovana Plumb, şi cel al Finanţelor, Eugen Teodorovici.

El a menţionat că Ministerul Educaţiei nu are alte propuneri privind creşterea veniturilor angajaţilor din sistem în afară de cele legate de proiectul Legii salarizării, transmise deja Ministerului Muncii.

Sindicaliştii spun că întâlnirea de luni nu ar fi trebuit să aibă loc, dar au solicitat-o pentru că Guvernul a făcut ”o serie de erori”.

”Această întâlnire nu ar fi trebuit să aibă loc dacă lucrurile se derulau normal şi aveau loc creşteri salariale, etapizat, pentru tot sectorul bugetat. Dar prima greşeală pe care a făcut-o Guvernul a fost că a majorat indemnizaţiile demnitarilor, a urmat apoi creşterea pentru cei din Guvern, acum pentru sănătate. Ne aşteptam ca Legea salarizării să se aplice în acelaşi timp pentru toată lumea, dar lucrurile au luat-o razna”, a spus, joi, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.