Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunțat, marţi, că, în curând, sumele donate pentru achiziţionarea „Cuminţeniei Pământului” vor ajunge la 700.000 euro, precizând că este optimistă că se vor strânge toţi banii, iar în caz contrar Guvernul ar putea reanaliza situaţia.
„În acest moment campania continuă. Merge foarte bine, în ultima lună a mers extraordinar de bine. Cred că atingem în curând 700.000 de euro care sunt strânşi. Vor fi comunicate sumele exacte, nu vreau să vă spun ceva care nu este adevărat. Avem extrem de multe acţiuni de mare importanţă organizate în luna septembrie şi eu cred că se vor strânge banii”, a declarat Corina Şuteu.
Referitor la speculațiile conform cărora Guvernul va achiziţiona oricum sculptura lui Constantin Brâncuşi, indiferent de suma donată de contribuabili, ministrul a precizat că nu a spus niciodată acest lucru.
„<<Oricum cumpărăm lucrarea>>, nu am auzit să fi spus eu aşa ceva. Avocatul familiei a făcut o declaraţie foarte nuanţată şi care este veche. El a spus că lucrarea va fi vândută pentru 11 milioane, că din aceste 11 milioane Guvernul s-a angajat prin memorandum să plătească 5 milioane. Eu cred că foarte mulţi dintre participanţii la subscripţia publică participă pentru motivele pe care le-am anunţat”, a declarat ministrul Culturii.
Corina Şuteu a susţinut că, încă de la începutul campaniei, a explicat că, dacă banii din donaţii nu vor fi suficienţi, vor fi daţi înapoi celor care au contribuit, însă a precizat că este posibil ca abordarea să fie reanalizată.
„S-a spus de la bun început că, în momentul în care banii nu se vor strânge, ei vor fi daţi înapoi celor care au contribuit, dar susţin, eu personal, că se vor strânge banii şi că în funcţie de numărul mare de donatori este posibil să reanalizăm acest tip de abordare, dar este prea devreme să vorbim acum. Vom vorbi mult mai clar despre asta la mijlocul lunii septembrie când vom avea o imagine mult mai clară”, a spus ministrul Culturii.
Corina Şuteu a afirmat că demersul de achiziţionare a sculpturii „Cuminţenia Pământului” a declanşat o campanie extrem de importantă în societate.
Solicitată să comenteze faptul că unii cetăţeni s-au considerat înşelaţi, neştiind că lucrarea va fi oricum cumpărată, Ministrul Culturii a afirmat că provocarea şi controvesa fac parte din proces.