Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a susținut, miercuri, că propunerea conducerii diviziei de a organiza un program de pregătire militară voluntară pentru tineri este o idee bună.

Ministrul consideră propunerea de bun augur și o soluție pentru realizarea rezervei voluntare necesară României.


„Chiar pe drumul spre Cluj am avut o discuție cu domnul general Ciucă și alți colegi despre această idee pe care o găsim foarte bună, este o formulă de antrenare cu titlu voluntar a celor interesați de o perioadă concentrată de pregătire, instruire militară. Este un element de bun augur pentru constituirea rezervei voluntare de care avem nevoie și este un element de interfațare cu societatea în ansamblul ei, care este binevenit pentru armată. Ce am dori noi este, însă, este să facem acest lucru cu o privire asupra întregii țări, asupra întregului sistem, să vedem cum putem avea asemenea inițiative peste tot unde ele sunt cerute și dorite. Este vorba și de o anumită planificare a resurselor și de o anumită estimare integrată a necesarului armatei”, a declarat ministrul Motoc.

Un proiect de pregătire militară voluntară, cu o durată scurtă de timp și care să se adreseze liceenilor și studenților, a fost propus de conducerea Diviziei 4 Infanterie „Gemina” din Cluj.

Programul de antrenament s-ar adresa în egală măsură băieților și fetelor și presupune pregătirea acestora într-o unitate militară, de la ora 5:30 până la 22:00. Tinerii și-ar începe ziua cu o serie de exerciții de înviorare, urmate de activități organizatorice cum ar fi curățenia în dormitoare sau a sălii de mese, dar și un program de pregătire militară.

Motoc a participat miercuri la ceremoniile pregătite pentru sărbătorirea împlinirii a 100 de ani de la înființarea Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.