daniel-constantin

Fermierii români își doresc să cultive soia modificată genetic după ce vom avea aprobarea din partea organismelor europene și internaționale, însă trebuie să facem și o dezbatere la nivelul societății, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a venit cu precizări pe acest subiect, în condițiile în care România trebuia să comunice Comisiei Europene până pe 2 octombrie dacă va interzice sau va aproba cultivarea organismelor modificate genetic.

„Este o discuție pe care o vom dezvolta în viitor, pentru că va rămâne, cel mai probabil, așa cum spune și Comisia Europeană, la latitudinea fiecărui stat membru dacă introduce sau nu organisme modificate genetic. În România, nu avem decât cultura porumbului, MON810, care se află doar pe suprafețe extrem de reduse. (…) sigur că e un termen, până pe data de 2 octombrie, să transmitem Comisiei dacă interzicem culturile modificate genetic (…) în momentul în care vom avea soia modificată genetic, aprobată de organismul european și internațional, atunci vom avea o dezbatere publică. (…) Toți fermierii, toți cercetătorii își doresc această cultură. Sigur că există o dezbatere pe care trebuie să o facem la nivelul societății, pentru că sunt foarte multe ONG-uri care militează împotriva culturilor de organisme modificate genetic. (…) Trebuie să facem o discuție amplă și vom avea și societatea pregătită”, a explicat Daniel Constantin, răspunzând unor întrebări referitoare la poziția României vizavi de aceste subiect.

În privința importurilor de soia modificată genetic, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a recunoscut că vin cantități semnificative de șrot de soia modificată genetic de pe continentul american, însă acest lucru este permis de legislația europeană.

Un număr de 15 state dintre cele 28 de membre ale Uniunii Europene au comunicat, joi, Comisiei Europene că vor interzice culturile de organisme modificate genetic, pe măsură ce se apropie termenul limită până la care țările comunitare pot opta pentru acest lucru, informează AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.