Referitor la ştirea Digi24 „Datoria publică a României atinge pragul la care piețele devin nervoase” și la cea apărută în Capital.ro „Datoria statului a crescut, într-un an, cu aproape 17.000 Euro pe minut! Creşterea economică e pe împrumut!” vă comunicăm următoarele:
1. Datoria publică a României conform metodologiei UE s-a situat la un nivel sustenabil de 38,5% din PIB la sfârșitul lunii mai 2016, cu mult sub plafonul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht. De altfel, pe întreaga perioadă, inclusiv cea de criză financiară și economică, România s-a situat printre statele membre UE cel mai puțin îndatorate. Astfel, la nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene, la sfârşitul lui 2015, România s-a situat pe locul 5 între statele membre UE cu cel mai scăzut nivel de îndatorare după Estonia (9,7%), Luxemburg (21,4%), Bulgaria (26,7%) și Letonia (36,4%). Și tot la finalul lui 2015, media celor 28 de state ale UE se situa la 85,2%.
Este important de menționat că necesarul anual de finanțare în perioada 2012-2015, care reprezintă nivelul deficitului bugetar şi refinanțarea datoriei publice, a avut o evoluție descrescătoare. În fapt, în anul 2014 a fost pentru prima dată când acesta s-a situat sub 10% din PIB (9% din PIB) de la începutul crizei economice şi financiare, iar în anul 2015 a reprezentat 8,8% din PIB. Şi pe termen mediu necesarul de finanţare va continua tendinţa descrescătoare de la 9% din PIB cât se estimează pentru anul 2016 la 6% din PIB în anul 2019. În acest context, nivelul estimat al datoriei guvernamentale brute pentru sfârşitul anului 2016 este sustenabil de 39,1% din PIB, iar pe termen mediu se estimează că se va situa sub 40% din PIB. Perspectiva de creştere moderată a datoriei guvernamentale şi de menţinere la un nivel sustenabil se datorează atât creşterii economice estimate la o medie anuală de cca 4,5%, menţinerii cursului leu/Euro relativ stabil, dar şi a unor deficite bugetare calculate conform metodologiei UE de până la 3,0 % din PIB, în perioada 2017-2019.
2. Creșterea anuală a datoriei publice se datorează atât datoriei contractate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice, cât și începând cu anul 2010 pentru crearea și consolidarea rezervei financiare (buffer-ului) în valută la dispoziția Trezoreriei Statului, care constituie o măsură de siguranță împotriva eventualelor șocuri externe. Astfel, la sfârșitul lunii mai 2016 rezerva în valută la dispoziția Trezoreriei Statului a fost de 5,9 miliarde euro, reprezentând 3,5 % din PIB. Dacă se are în vedere această rezervă în valută, datoria publică netă (conform metodologiei UE) a reprezentat 35 % PIB.
3. Afirmaţia potrivit căreia piețele au devenit nervoase, ținând cont de nivelul datoriei guvernamentale de sub 40% din PIB, nu se jutifică. Randamentele la care se împrumută statul român sunt în scădere semnficativă, chiar și după rezultatul referendumului din Marea Britatie din iunie – Brexit, iar cererea în cadrul licitațiilor la titlurile de stat este foarte mare. Astfel, randamentele titlurilor de stat emise pe piaţa internă sunt în prezent (19 iulie 2016) de cca 0,5-0,7% pe termen scurt (6 luni și 1 an) şi de 2,4-3,2% pe termen lung (5 şi 10 ani).
Mai mult, pe fondul unui climat de redresare din criza datoriilor suverane europene şi al unei perioade de calm pe pieţele financiare, condiţiile de finanţare din România s-au îmbunătăţit semnificativ. Performanţa economică bună, în special în sectorul fiscal, a contribuit la îmbunătațirea perspectivei de rating la “pozitiv” de către Moody’s în decembrie 2015. De asemenea în luna martie 2016 agenția de rating JCRA a îmbunătățit rating-ul de țară acordat României de la BBB- la BBB confirmând astfel perspectivele unei creșteri economice sustenabile, cât și nivelul scăzut al datoriei publice.
De subliniat faptul că aceste evoluții au favorizat îmbunătăţirea sentimentului investitorilor faţă de România, ceea ce a condus la reducerea costurilor de finanţare pe piaţa internă, în condiţiile menținerii obligaţiunilor româneşti în indicii de referinţă ai pieţelor emergente (Barclays şi JP Morgan), dar şi pe pieţele financiare externe, la extinderea maturităţilor și la diversificarea bazei de investitori.
4. Totodată, atragem atenția că la sfârșitul lunii mai 2016 datoria publică conform legislației naționale a fost în valoare de 322 miliarde de lei și nu de 332 miliarde de lei, după cum se menționează în știrea publicată pe Capital.ro.