energy-2

Pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, accelerarea modernizării producției naționale de energie electrică și realizarea Planului Național de Investiții 2013-2020 (PNI) din cadrul Strategiei Energetice Naționale, Guvernul a modificat, în ședința de astăzi, o anexă dintr-un act normativ referitor la finanțarea nerambursabilă a unor proiecte cuprinse în PNI.

Este vorba despre Anexa nr. 5 la HG 1096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (GES) producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul Național de Investiții, se arată într-un comunicat de presă remis de Guvern.

Prin decizia de astăzi, Guvernul deblochează schema de ajutor de stat pentru care   producătorii de energie  pot aplica în scopul finanțării nerambursabile, în procent de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile, a proiectelor de investiții cuprinse în PNI, care au ca scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și modernizarea producției de energie electrică din România. Această schemă de ajutor de stat nu a fost niciodată operaționalizată, deși PNI a fost aprobat în 2013, iar de la acel moment, până în prezent, în cont s-au acumulat constant fonduri. Guvernul a notificat deja Comisia Europeană pentru a se asigura că nu își pierde dreptul de a utiliza fondurile existente.

Potrivit deciziei Guvernului, contractul-cadru de finanțare nerambursabilă dintre Ministerul Energiei și producătorii de energie electrică ce realizează o investiție cuprinsă în PNI, a fost înlocuit cu 3 contracte-cadru de finanțare pentru fiecare tip de investiție, respectiv:

  • investiții puse în funcțiune la momentul încheierii contractelor de finanțare;
  • investiții aflate în derulare la momentul încheierii contractelor de finanțare;
  • investiții noi.

Elementele care diferențiază cele 3 tipuri de contracte – pentru investiții realizate, pentru investiții în derulare și pentru investiții noi – sunt, în principal, următoarele:

  • Durata contractului,
  • Perioada de realizare a investiției,
  • Perioada de timp pentru realizarea, facturarea și plata către beneficiar a cheltuielilor eligibile,
  • Prefinanțarea, care vizează numai investițiile noi,
  • Obligațiile beneficiarului – din perspectiva clauzelor privind implementarea, raportarea, monitorizarea și verificarea utilizării fondurilor rambursate din contul PNI,
  • Pe lângă neregulile la investițiile aflate în derulare și la cele noi, sunt cuprinse și alte nereguli care vizează nerespectarea obligației de a pune în funcțiune investițiile noi sau în curs de derulare sau utilizare fondurilor din contul PNI în alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate,
  • Pentru investițiile în derulare și investițiile noi sunt clauze suplimentare de încetare a contractului, care vizează nerealizare/necontinuarea investiției din culpa beneficiarului, sau neînceperea investiției în termen de 6 luni de la data încheierii contractului din motive imputabile beneficiarului în cazul unei investiții noi.

Comisia Europeană a autorizat Aplicația României pentru alocare tranzitorie cu titlu gratuit de certificate de emisii de gaze cu efect de seră către producătorii de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, și a decis că nu există obiecții legate de ajutorul de stat acordat în cadrul acestui sistem.

Producătorii de energie beneficiari ai acestor certificate achită contravaloarea lor într-un cont al Ministerului Energiei de la Trezoreria Municipiului București, deschis pentru venituri din vânzarea certificatelor GES. La sfârșitul anului 2015, în contul menționat disponibilul era de aproximativ 853.000.000 lei, reprezentând contravaloarea certificatelor vândute în perioada 2013-2015. Din acești bani, pot fi finanțate nerambursabil, în procent de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile, proiectele de investiții ale producătorilor de energie din sistemul energetic românesc cuprinse în PNI, care au ca scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și modernizarea producției de energie electrică din România.

Pentru cele 29 de investiții aprobate în cadrul PNI, până în prezent au fost depuse și aprobate 3 cereri de finanțare,  respectiv două din partea Complexului Energetic Oltenia și una din partea OMV Petrom, dar nu a fost încheiat nici un contract.

Prin măsura de astăzi a Guvernului se urmărește facilitarea încheierii de contracte de finanțare dintre Ministerul Energiei și producătorii de energie din România cu investiții cuprinse în PNI, ținându-se cont de cazurile particulare ale tipurilor de investiții, respectiv începute, în derulare și noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.