Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat joi, 29 septembrie, ordinul care stabileşte cadrul legal pentru înmatricularea de noi studenţi doctoranzi în anul universitar 2016-2017.
Documentul autorizează provizoriu, pentru anul universitar 2016-2017, şcolile doctorale care funcţionează în cadrul instituţiilor de învăţământ superior (incluse în anexa ordinului), urmând ca metodologia de autorizare provizorie, acreditare şi evaluare periodică a şcolilor doctorale, pe domenii, să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern, în conformitate cu prevederile Legii nr. 87/2006 privind asigurarea calităţii în educaţie.
Dispoziţia temporară adoptată de minister survine ca urmare a faptului că, de la adoptarea Legii Educaţiei Naţionale (2011) şi până în prezent, şcolile doctorale nu au fost evaluate extern în vederea acreditării.
Precizăm că, potrivit reglementărilor legislative în vigoare, fiecare şcoală doctorală este evaluată individual, pentru fiecare domeniu în parte. Evaluarea şcolii doctorale se face pe baza performanţei şi a capacităţii instituţionale a fiecărei instituţii organizatoare de studii de doctorat (IOSUD) din care face parte şcoala doctorală.
Evaluarea şcolilor doctorale este realizată de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) sau de o altă agenţie de asigurare a calităţii din ţară sau străinătate, înscrisă în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR). Procesul se desfăşoară pe baza rapoartelor Consiliului Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică (CNCS) referitoare la calitatea cercetării şi a rapoartelor Consiliului Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) referitoare la calitatea resurselor umane.
În viitorul apropiat, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice urmează să adopte o soluţie legală temporară în vederea acordării posibilităţii instituţiilor organizatoare de studii universitare de doctorat de a desfăşura examene de finalizare a studiilor doctorale. Pe de altă parte, MENCS va stabili şi cadrul legal pentru demararea procesului de evaluare a şcolilor doctorale în vedereaa obţinerii acreditării pe o perioadă de 5 ani, conform legii, transmite Ministerul Educației într-un comunicat de presă.