În urma deciziilor luate de colegiile prefecturale judeţene, marţi, 19 ianuarie 2016, cursurile vor fi reluate în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Galaţi.
Cursurile se vor relua şi în judeţul Giurgiu, cu excepţia unităţilor şcolare de pe raza localităţilor Gogoşari, Putineiu şi Schitu.
În judeţul Ialomiţa vor fi redeschise toate şcolile din mediul urban. În judeţul Dâmboviţa vor funcţiona toate unităţile de învăţământ, mai puţin cele din localităţile Pucioasa, Vulcana-Pandele, Doiceşti şi Brăneşti. În judeţul Olt, 8 unităţi de învăţământ rămân închise, iar în judeţul Vaslui cursurile vor fi reluate în toate unităţile de învăţământ din mediul urban şi, parţial, în cele din mediul rural.
De asemenea, marţi, 19 ianuarie, cursurile vor fi reluate integral şi în judeţele Giurgiu şi Harghita.
Menţionăm că situaţia prezentată are la bază raportările inspectoratelor şcolare judeţene la ora 12.00, existând posibilitatea ca datele să se schimbe în funcţie de intervenţiile punctuale ale autorităţilor şi de evoluţia vremii.