Execuția bugetului general consolidat pe primele opt luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un deficit de 3,1 miliarde de lei, respectiv 0,4% din PIB, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat de presă.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 147,2 miliarde de lei, reprezentând 19,4% din PIB, au fost în primele opt luni cu 1,9% mai mici în termeni nominali față de perioada similară din 2015. Din acestea, încasările ANAF au fost de 132,4 miliarde de lei, adică cu 1,2% mai mult față de perioada similară a anului 2015 și cu 0,1% peste programul de încasări stabilit pentru acest an.

S-au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe profit (+10,7%), accize (+6,5%), contribuții de asigurări sociale (+6,9%), impozitul pe salarii și venit (+3%), precum și din taxa pe utilizarea bunurilor (+9,7%).

În ceea ce privește încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere față de aceeași perioadă a anului 2015 de 9,4% în condițiile în care au fost afectate atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, care s-a reflectat în încasările din februarie, cât și de introducerea unei cote reduse la alimente de 9%, aplicată de la 1 iunie 2015. Cu toate acestea, față de programul ANAF, veniturile din TVA au fost cu 0,2% mai mari.

Încasările din contribuții de asigurări sociale la bugetul general consolidat au fost mai mari cu 6,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Asta în condițiile în care sunt influențate negativ de creșterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, în urma creșterii cotei de contribuții de la 5% în anul 2015, la 5,1% în anul 2016, precum și de aplicarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care nu se mai plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile de asigurări sociale aferente angajatorului din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.

La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creșteri față de anul precedent la veniturile nefiscale cu 15,6%, la impozite și taxe pe proprietate cu 11,1%, iar la taxa pe utilizarea bunurilor s-a înregistrat o creștere de 6,8%.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 150,3 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 4,7% față de aceeași perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,3 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au crescut cu 10,3% față de aceeași perioadă a anului precedent fiind determinate, în principal, de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 și de majorarea salariului minim brut pe țară.

Majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 au fost de 12% pentru personalul din instituțiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar și a personalului din sistemul public de asistență socială, de 5% din luna septembrie și de 15% din luna decembrie pentru personalul din învățământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învățământ și asistență socială. Majorarea salariului minim brut pe țară a fost cu 75 de lei începând cu 1 iulie 2015, de la 975 de lei la 1050 de lei și cu 200 de lei începând cu 1 mai 2016, de la 1050 de lei la 1250 de lei. Menționăm că în analiza cheltuielilor de personal trebuie ținut cont de faptul că în trimestrul I 2015 s-a plătit prima tranșă aferentă plăților drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești în sumă de aproximativ 1,5 miliarde de lei.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 0,6% față de aceeași perioadă a anului precedent, creștere mai mare înregistrându-se la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate de 8,7%.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 7,8%, fiind influențate în principal de majorarea cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 și de dublarea alocației de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 14,9 miliarde de lei, respectiv 2% din PIB, se arată în comunicatul remis de Ministerul Finanțelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.