Vicepreședintele PNL Mihai Voicu susține că președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, are „poziții aeriene” cu privire la proiectul de lege privind prevenția și îi propune să transfere 25% din bugetul său alocat pentru deplasări externe către Sănătate.
„Propun ca domnul Zgonea, cu ocazia începutului de sesiune parlamentară, să transfere măcar 25% din bugetul său de deplasări externe către Ministerul Sănătății. Se pare că turismul excesiv dăunează. Ar fi un gest mult mai util decât poziții aeriene despre un subiect pe care nu îl cunoaște”, a scris, duminică, Voicu, pe Facebook.
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a afirmat duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că este inuman ca, după ce ai cotizat o viață la sistemul de sănătate, să fii obligat să îți plătești tratamentul și a anunțat că a semnat o petiție lansată de cetățeni prin care aceștia cer parlamentarilor să respingă proiectul de lege privind prevenția în sănătate, inițiat de PNL.