image-2014-10-11-18285281-0-nationala-romaniei

Forul continental a anunțat astăzi sancțiunile pe care Federația Română de Fotbal trebuie să le suporte ca urmare a evenimentelor de la partidele Ungaria – România şi România – Grecia, contând pentru preliminariile EURO 2016.

Comisia de Disciplină, Etică şi Control a UEFA a comunicat joi, 17 septembrie, sancţiunile primite de Federaţia Română de Fotbal, ca urmare a evenimentelor notate în raportul de observare ale celor două meciuri disputate pe 4, respectiv 7 septembrie, la Budapesta, respectiv Bucureşti.

În ceea ce priveşte meciul cu Ungaria, Federaţia Română de Fotbal a fost sancţionată cu o amendă de 50.000 de euro ca urmare a încălcării prevederilor articolului 16 (2), literele c (pirotehnie), e (banner ilegal), respectiv g şi h (tulburări provocate de spectatori – lipsă de respect faţă de imnul naţional şi lupte între suporteri) din Regulamentul Disciplinar.

Meciul cu Grecia a însemnat sancţionarea Federaţiei Române de Fotbal cu obligativitatea de a disputa cu porţile închise următorul meci de pe teren propriu din cadrul preliminariilor EURO 2016. În cazul de faţă, este vorba de partida cu Finlanda, programată pe data de 8 octombrie 2015, la Bucureşti, pe Arena Naţională.

Pentru acelaşi meci s-a dispus şi o amendă de 60.000 de euro, cele două sancţiuni fiind dictate pentru încălcarea articolelor 14 (comportament rasist) şi 16 (2), litera c (pirotehnie) din Regulamentul Disciplinar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.