porsche-ceo-matthias-muller

Matthias Müller, director al companiei Porsche, a fost avansat în funcţia de director general al grupului Volkswagen după demisia lui Martin Winterkorn pe fondul scandalului emisiilor, relatează Reuters.

Cei 20 de membri ai Consiliului de Administraţie al grupului Volkswagen au decis în şedinţa de vineri seară numirea directorului Porsche, divizia de lux a Volkswagen, în funcţia de director general al grupului auto german aflat în centrul celui mai mare scandal din istoria sa.

Matthias Müller, în vârstă de 62 de ani, se afla la conducerea companiei Porsche din octombrie 2010. Müller a deţinut mai multe funcţii în conducerea Volkswagen: membru al consiliului de conducere al Volkswagen AG, preşedinte al Consiliului executiv al Porsche AG şi membru al Consiliului de administraţie al Porsche Automobil Holding SE.

Directorul general al grupului Volkswagen, Martin Winterkorn, a demisionat zilele trecute din cauza scandalului privind emisiile poluante.

Matthias Müller, cu o experienţă de patru decenii în cadrul grupului, are sprijinul familiei Porsche, care controlează grupul Volkswagen, precum şi al liderilor sindicali.

Matthias Müller va avea rolul de a recâştiga încrederea clienţilor şi autorităţilor de reglementare după ce Volkswagen a recunoscut că s-a folosit de un software pentru a face să pară că emisiile motoarelor diesel sunt mai mici decât în realitate.

În cadrul reorganizării, Winfried Vahland ar putea prelua conducerea diviziei Volkswagen din Statele Unite, de la Michael Horn, a relatat revista Auto Bild citând persoane apropiate situaţiei. În prezent, Vahland conduce divizia Skoda şi anterior a răspuns de operaţiunile grupului în China.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.