Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că actualul Guvern nu are legitimitatea de a „proceda la schimbări din temelii” şi că are „speranţă mare” la premierul Dacian Cioloş că nu va modifica Codul Fiscal.
„Guvernul nu înţelege că a fost învestit, în principal, pentru a administra treburile ţării, nu pentru a proceda la schimbări din temelii şi schimbări care nici nu sunt bine fundamentate, nici nu sunt dezbătute. Probabil dintr-o dorinţă de fugă pentru imagine. Mă refer la ultima iniţiativă pe care am văzut-o despre intenţia de a modifica Codul Fiscal. Nu are legitimitate acest guvern să facă acest lucru şi sper să înţeleagă miniştrii. Speranţă mare am, de fapt, la domnul Dacian Cioloş”, a afirmat Dragnea.
Ministerul Finanţelor a pus pe circuitul de avizare un proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, prin care modifică în mod substanţial aproape 200 de articole din cele 500 ale Codului Fiscal intrat în vigoare în 8 septembrie 2015.
Angajații din România ar urma să achite contribuţii la pensie de două ori mai mari decât acum, în vreme ce contribuţiile pentru sănătate vor urca de la 5,5 la 8,9 la sută din salariu.
Vedeți AICI mai multe detalii.