atanasiuPrim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a susținut sâmbătă, la Piatra Neamț, că PSD a creat „două tomberoane politice în Parlament” – UNPR și ALDE.

„PSD este un partid puternic și care, de fiecare dată, a încercat să câștige nu doar pe forțele și puterile sale, ci încercând tot felul de șiretlicuri. Nu uitați că, în urmă cu câtva timp, a creat două tomberoane pe care le-a pus în Parlamentul României. Pe un tomberon scrie stânga politică și mai jos UNPR, și un tomberon pe care scria dreapta politică și mai jos ALDE. Au zis că toate valorile de stânga și de dreapta, care aveți coloană vertebrală și vreți să plecați din partidele voastre, poftiți la tomberoane. Și, după aceea, au făcut o alianță cu tomberoanele, acum câteva săptămâni. Ce n-au știut cei de la PSD — ce știu marinarii, de exemplu Băsescu știa — este că întotdeauna când se scufundă o navă șobolanii află primii și fug. Și tocmai ieri, când voiau să își desemneze candidații la Primăria Capitalei, au aflat că tomberoanele nu mai vor să fie în alianță cu ei. Este o chestie interesantă. Știu ei de ce”, a afirmat Teodor Atanasiu.

Prim-vicepreședintele PNL a susținut, totodată, că misiunea PNL este să „depesedizeze România” și că liberalii vor câștiga alegerile locale indiferent dacă acestea se vor desfășura într-un singur tur de scrutin sau în două tururi.

Liderii PNL, în frunte cu Alina Gorghiu și Vasile Blaga, au participat sâmbătă la Piatra Neamț la lansarea candidaților filialei liberale pentru alegerile locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.