LEONARD DOROFTEI - TITI TUDOR - DIPLOME - CLUJ

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a anunţat vineri, pe site-ul forului, că demisionează din funcţie pentru că nu mai doreşte „ceartă şi polemici”, considerând că liniştea va ajuta acest sport să depăşească problemele cu care se confruntă.

„Am petrecut la conducerea Federaţiei Române de Box trei ani lungi, cu bune şi rele. Au fost destule greutăţi, dar am trăit şi multe momente plăcute, când sportivii noştri au revenit la marile competiţii internaţionale, ba mai mult, s-au întors de acolo cu rezultate deosebite. A venit momentul să pun punct, din punctul meu de vedere. Demisionez. Nu mai doresc ceartă şi polemici. Federaţia Română de Box are nevoie şi de linişte, sau mai ales de asta, pentru a depăşi mai uşor problemele cu care se confruntă acum. Am conştiinţa împăcată că am încercat totul pentru a ieşi din acest impas, împreună cu colegii mei din Biroul Federal. Din păcate ne-am mişcat greu şi sunt conştient că boxul trebuie să meargă înainte. Pun binele boxului înaintea mea, aşa că demisionez acum. Cine ştie, poate peste ani voi reveni la conducerea Federaţiei, mult mai pregătit şi cu mai multe soluţii care să ajute boxul românesc să revină acolo unde îi este locul: în elită. Vă mulţumesc pentru şansa pe care am avut-o de a vă cunoaşte şi a fi mai aproape de oamenii din boxul nostru. Sunt Leonard Doroftei şi voi rămâne tot timpul alături de voi”, a declarat fostul pugilist.

La mijlocul lunii octombrie, 67 de membri ai Federaţiei Române de Box au semnat o petiţie prin care solicită demiterea preşedintelui Leonard Doroftei, în cadrul Adunării Generale care ar urma să aibă loc în jurul datei de 15 noiembrie.

Federaţia Română de Box se confruntă cu probleme financiare, având conturile blocate, dar şi finanţările din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, din cauza datoriilor acumulate în ultimi ani.

Leonard Doroftei se află la conducerea FR de Box din 23 noiembrie 2012 şi anul trecut a avut intenţia de a demisiona din funcţie, gest la care a renunţat ulterior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.