Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a spus că nu va intra în politică sau în administraţia publică, ci va continua să rămână în sistemul judiciar, menționând că va anunţa la finalul acestui mandat dacă va mai continua activitatea la conducerea DNA.
„Am luat o decizie în ceea ce priveşte viitorul meu profesional şi dacă doresc sau dacă nu doresc un mandat, dar această decizie nu vreau să o fac publică în acest moment. Ceea ce pot să confirm în acest moment este că nu voi candida la niciun fel de politică sau în administraţia publică, voi rămâne în sistemul judiciar şi, dacă doresc să-mi continui mandatul la Direcţia Naţională Anticorupţie, am să anunţ atunci când va expira acest mandat”, a susținut Laura Codruţa Kovesi, la Digi 24.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a menționat că este singura care va decide cu privire la cariera sa, dar nu va intra în politică.
„Văd că sunt foarte multe speculaţii în spaţiul public despre ceea ce voi face, despre ceea ce nu voi face. Vă asigur că sunt singura care decid acest lucru şi ceea ce pot să vă asigur (…) este că nu am să intru în politică şi nu am să candidez nici pentru preşedinte şi nici pentru altă funcţie, ci am să-mi continui activitatea în sistemul judiciar”, a subliniat Laura Codruţa Kovesi.