Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa vineri, 9 septembrie, la Berlin (Republica Federală Germania), la o întâlnire de lucru cu Cancelarul Republicii Federale Germania, Angela Merkel, cu Premierul Regatului Belgiei, Charles Michel, şi cu Premierul Marelui Ducat de Luxemburg, Xavier Bettel.
Întâlnirea are loc în contextul procesului de pregătire a reuniunii informale a Consiliului European de la Bratislava, din 16 septembrie, care va avea ca subiect de dezbatere viitorul Uniunii Europene în noul cadru creat după referendumul din Regatul Unit al Marii Britanii.
Reuniunea de la Berlin face parte din seria de contacte pe care Preşedintele României le are cu lideri europeni în cadrul acestui proces de reflecţie privind viitorul Uniunii Europene, precizează Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.