Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit luni, 30 mai, la Palatul Cotroceni, pe Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales.
Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, a apreciat ospitalitatea şi deschiderea cu care este primit cu fiecare ocazie când se află, în vizită, în România. În debutul discuţiilor, cei doi oficiali au ținut să precizeze că o astfel de întâlnire arată calitatea extraordinară a relațiilor bilaterale şi contribuie, totodată, la buna dezvoltare şi continuitate a acestora.
Președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit Prinţului de Wales pentru vizită, dar şi pentru contribuția semnificativă în procesul de conservare şi păstrare a tradițiilor comunităţilor rurale transilvănene. Principala temă de discuție a fost misiunea şi rolul Fundației „The Prince of Wales” în România care vizează conservarea patrimoniului, Roșia Montană, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România. Cele două părți au discutat despre potențialul turistic rural extraordinar pe care România îl are şi despre continuarea proceselor de conservare a patrimoniului natural şi a arhitecturii tradiționale. Președintele României a reiterat dorința şi disponibilitatea de a susține inițiativele menite să păstreze şi să îmbunătăţească moștenirea naturală şi culturală a României. În cadrul întrevederii, Președintele Klaus Iohannis a accentuat importanţa păstrării şi promovării tradițiilor românești, nevoia de a dezvolta şi aplica politici de dezvoltare durabilă, cu accent deosebit pe dezvoltarea regiunilor rurale.
Atât Alteța Sa Regală Prinţul de Wales, cât şi Președintele Klaus Iohannis au convenit asupra nevoii de a conserva biodiversitatea, de a proteja mediul prin găsirea de soluții şi metode alternative de depozitare şi reutilizare a deșeurilor, prin cointeresarea mediului de afaceri pentru protejarea și dezvoltarea mediului, precum şi încurajarea agriculturii ecologice.
În acest context, Președintele României a evidențiat reușita conservării Parcului Natural Văcărești, singurul parc natural urban protejat din Europa, prilej cu care l-a invitat pe Alteța Sa Regală, Prinţul de Wales să-l viziteze.
În finalul întrevederii, cei doi şi-au exprimat acordul pentru susţinerea reciprocă a iniţiativelor menite să pună în aplicare programe care asigură un transfer de expertiză şi bune practici pentru responsabilizare şi conștientizare socială, în ceea ce priveşte potențialul şi resursele unice pe care România le are.