Preşedintele Klaus Iohannis invită coaliţiile de ONG „cu largă recunoaştere publică” să desemneze câte un reprezentant care să participe la consultările de vineri, iar pe manifestanţi „să indice persoanele care au un grad ridicat de reprezentativitate pentru mişcările civice din ultimele zile”.
Într-un comunicat referitor la consultarea preşedintelui Iohannis cu societatea civilă, Administraţia Prezidenţială precizează că „un număr important de organizaţii non-guvernamentale şi-au luat ca misiune reforma instituţiilor publice, transparentizarea şi democratizarea proceselor politice şi au contribuit semnificativ la politici publice mai bune şi în serviciul cetăţeanului” şi că, „pe de altă parte, zeci de mii de cetăţeni au decis să iasă în stradă pentru a manifesta paşnic şi pentru a-şi exprima nemulţumirile”.
Sursa citată precizează că preşedintele Klaus Iohannis „invită coaliţiile de organizaţii non-guvernamentale cu largă recunoaştere publică să desemneze câte un reprezentant care să participe la consultările de vineri, 6 noiembrie a.c, la o oră care va fi comunicată ulterior”.
„De asemenea, Preşedintele României invită pe manifestanţi să indice persoanele care au un grad ridicat de reprezentativitate pentru mişcările civice din ultimele zile. Propunerile se pot transmite la adresa de email consultari@presidency.ro până joi, 5 noiembrie a.c., ora 24.00, cu specificarea datelor de contact”, se mai arată în comunicat.
Consultările se vor desfăşura „într-un cadru de dialog funcţional, care presupune, inevitabil, un număr limitat de reprezentanţi”, menţionează sursa citată.
„Societatea civilă va rămâne şi pe viitor un partener de dialog al Administraţiei Prezidenţiale şi astfel de consultări vor avea loc cu regularitate”, se mai precizează în comunicat.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că, pentru prima dată, va chema vineri la consultările pentru formarea guvernului societatea civilă şi reprezentanţi ai manifestaţilor, precizând că a auzit vocea străzii şi că va ţine cont de solicitările protestatarilor.