KLAUS-IOHANNIS-PREŞEDINTEKlaus Iohannis a afirmat luni că principiul integrității a fost abordat diferit de partide la alegerile locale, precizând că unele formațiuni au luat treaba foarte în serios în acest caz, în timp ce altele au mimat.

„Insist pe criteriul integrității. Este extrem de important. Dacă ne referim la alegerile care tocmai au trecut, alegerile locale, administrație se poate învăța, politică se poate învăța, integritatea însă nu. Un politician ori este integru, ori nu este integru, iar pentru o comunitate este foarte important să aleagă un om integru, indiferent dacă vorbim de alegeri locale sau alegeri parlamentare. Acest principiu al integrității a fost abordat diferit de către partide. Unele partide au luat treaba foarte în serios, au stabilit criterii de integritate și le-au respectat. Alții au mimat. Alegătorul trebuie să decidă cine are dreptate și eu cred că românii în continuare își doresc o clasă politică reformată, înnoită, integră și competentă”, a declarat șeful statului, la Palatul Cotroceni.

Președintele este de părere că rolul fundamental în reformarea și înnoirea clasei politice îl au alegătorii.

„Nu trebuie să ne imaginăm că altcineva decât alegătorul poate să schimbe clasa politică românească. Votul este instrumentul cel mai puternic prin care se poate schimba clasa politică. Votul este instrumentul prin care partidele pot fi obligate să devină mai bune, mai performante, să aibă politici mai bune, să aibă criterii de integritate pe care le respectă. Eu pot să invit partidele să se reformeze, pot să vorbesc pentru reformarea clasei politice, dar singur nu. Singur nu pot să fac acest lucru. Dumneavoastră, alegătorii, trebuie să schimbați prin vot felul în care acționează partidele politice”, a menționat șeful statului.

Președintele a susținut că alegătorii și societatea civilă trebuie să urmărească cu mare atenție ce fac noii aleși, cum își pun în practică proiectele, cum respectă ceea ce au propus și au promis.

„Toate aceste lucruri sunt importante, fiindcă următoarele alegeri vin în curând”, a concluzionat Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.