Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că nu crede într-o criză a ofertei şi soluţiilor politice ale partidelor tradiţionale, în mod particular ale dreptei, într-un mesaj transmis Consiliului Tineretului Partidului Popular European.
„Nu cred într-o criză a ofertei şi soluţiilor politice ale partidelor tradiţionale, în mod particular ale dreptei, ci într-un deficit de atenţie şi de comunicare în relaţia dintre partide şi cetăţeni. Participarea politică, în sensul ei clasic, a fost cheia succesului dreptei în România, în fiecare din momentele cheie ale istoriei noastre postcomuniste, inclusiv în alegerile prezidenţiale din 2014, când am câştigat mandatul de Preşedinte al României”, le-a transmis preşedintele tinerilor populari europeni, într-un mesaj citit de Laurenţiu-Mihai Ştefan, consilier prezidenţial la Departamentul Politică Internă.
Klaus Iohannis crede că este important ca ascensiunea discursurilor extremiste şi populiste să nu intimideze pentru că partidele extremiste nu pot oferi soluţii reale.
„Este important să nu ne lăsăm intimidaţi de ascensiunea discursurilor extremiste şi populiste. Lideri politici maturi, lideri ai partidelor politice cu repere doctrinare solide, aşa cum sunt cele care aparţin dreptei europene şi în special Partidului Popular European, ştiu că partidele extremiste nu pot oferi soluţii reale problemelor curente ale cetăţenilor şi statului; nu propun politici fezabile în educaţie, sănătate, infrastructură, etc. Dar forţa acestei convingeri poate fi transmisă doar dacă şi-au construit parteneri de dialog în societate”, consideră preşedintele.
Iohannis a mai subliniat că cele mai pesimiste scenarii presupun destrămarea Uniunii Europene, însă România consideră „un astfel de scenariu inacceptabil”.