Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind Codul de Procedură Fiscală.
Decizia președintelui a venit după ce vineri a retrimis legea Codului Fiscal în Parlament pentru o revizuire.
Codul de Procedură Fiscală a fost adoptat de Camera Deputaţilor pe 24 iunie, și tot atunci a fost aprobat şi Codul Fiscal.
Decizia a fost luată de deputaţi cu 306 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi o abţinere. De asemenea, legea a trecut și prin Senat pe 28 aprilie, fiind înregistrate 67 de voturi „pentru”, 5 abţineri şi 17 „împotrivă”.