instagramInstagram a anunțat miercuri că va înlocui, treptat, „în lunile care vor veni”, actualul algoritm de triere în ordine cronologică, preferând afișarea în funcție de relevanța imaginilor pentru deținătorul contului, informează AFP și EFE.

„Ordinea de apariție în fluxul dumneavoastră a fotografiilor și înregistrărilor video se va baza pe probabilitatea de a fi interesat de un anumit conținut, pe relația dumneavoastră cu persoana care a postat și pe momentul apariției mesajului”, a explicat, pe blogul ei, compania, proprietate a gigantului Facebook.

Aplicația, lansată în urmă cu cinci ani, justifică schimbarea prin creșterea numărului de utilizatori și a traficului de date.

„Majoritatea persoanelor pierd aproximativ 70% din noutăți. Pe măsură ce Instagram s-a extins, a devenit tot mai dificilă vizualizarea fotografiilor și înregistrărilor video postate pe platformă. Ceea ce înseamnă că, uneori, nu vezi lucrurile care te interesează cel mai mult”, a detaliat comunicatul difuzat de rețeaua socială.

În pofida avantajelor promise, pe internet au apărut deja solicitări de păstrare a sistemului încă în uz, precizează AFP.

Achiziționată în aprilie 2012 de Facebook, cu circa un miliard de dolari, rețeaua socială Instagram declară că are 400 de milioane de utilizatori.r

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.