panou solar

Arunci cutiile după ce bei bere? Faci o mare greșeală, deoarece sunt foarte mulți oameni care le caută și oferă sume cuprinse între 100 – 300 de lei/200 de cutii, în funcție de stare lor.

În străinătate, suma crește și poți să le vinzi chiar și la 300 de euro, potrivit site-urilor de vânzări.

Aceștia le caută pentru a-și face panouri de încălzire mai ieftine care îi scutesc de cheștuieli, însă dacă nu vrei să le vinzi, poți să le păstrezi și să îți construiești și tu un panou pentru încălzire.

Costurile încălzirii pe timp de iarnă sunt o povară pentru mulți români, mai ales pentru cei care doresc să își asigure un confort termic chiar și când afară este ger și pe timpul zilei. Noi vă explicăm cum să construiți un panou solar din cutii de bere.

Sistemul de încălzire cu panoul solar din cutii de bere este simplu de construit, putându-se folosi materiale pe care mulți dintre gospodari le au prin curtea din spate sau prin șopron. Astfel, este nevoie în primul rând de o casetă de lemn, apoi de un placaj pe care să se fixeze cutiile, de o sticlă sau de un plexiglas și de vopsea neagră mată.

Un astfel de panou poate fi realizat în doar 10 ore, spune un site cu sfaturi și instrucțiuni și care oferă și o listă cu materiale necesare:

• O ramă de geam vechi sau, preferabil construirea unei casete din lemn – dimensiunea ei va determina și numărul necesar de cutii de aluminiu.
• 4 placaje, dar care să nu fie din lemn de plop sau de pin
• Izolație pentru placaje – carton
• Spumă izolatoare
• Un tub pentru aerisire
• O bucată de plexiglass sau de sticlă
• Bandă adezivă (pentru asamblare și ultimele finisări)
• O placă de pal
• Vopsea neagră sau spray
• Un ventilator de la un computer
• Gură de aerisire
• Suruburi și cuie
• Unelte.

Prima etapă este colectarea cutiilor de aluminiu pentru că vă puteți apuca de proiect doar atunci când aveți suficiente. Ele trebuie să fie complet goale, în stare bună – neîndoite, găurite sau crăpate.

Se recomandă ca pe parcurs ce adunați cutiile, să le sablați suprafața (poate folosind șmirghelul) pentru ca vopseaua neagră să se prindă mai bine.

Cutiile trebuie să asigure circulația aerului, așa că se taie un capăt și celălalt se găurește cu ajutorul unei bormașini. Apoi se fixează pe rânduri în caseta de lemn.

La capătul casetei, pentru fiecare rând de cutii se face un orificiu care apoi se acoperă cu o plasă pentru a limita intrarea prafului, dar pentru a permite aerului să circule.

La celălalt capăt al cutiei de lemn se face un orificiu în placaj și se fixează un ventilator de calculator, conectat la o aerisite. Pe aici va ieși aerul cald pe care ni-l dorim în miez de iarnă, produs cu ajutorul energiei solare, fără nici un cost.

Sursa: agrointel.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.