cristian-piedone_3

Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, anunţă, marţi seară, în timp ce oamenii îi cer demisia în Piaţa Universităţii, pentru tragedia din Clubul „Colectiv”, că în rondul din zona localului va fi ridicat un monument în memoria victimelor – „monumentul celor fără de vină”.

„În urma lor ne-a rămas tuturor o durere imensă, care ne-a împietrit. Şi tot în piatră vom săpa pentru totdeauna un monument închinat lor, celor care au pierit atât de tragic, brutal şi absurd, pentru ca noi să deprindem, din păcate, prea târziu, că, întotdeauna când e vorba de vieţile oamenilor, nu este suficient să faci doar ceea ce îţi revine, ci mult, cu mult mai mult, infinit, până la a-ţi da viaţa, aşa cum au făcut-o unii dintre aceşti copii, care astăzi sunt alături de îngeri. După bunul obicei creştin, atunci când un suflet se stinge într-un loc, departe de casă şi de cei dragi, întru pomenirea sa, locul este marcat cu o troiţă sau o cruce, pentru ca familia să aibă unde să se reculeagă, să aprindă lumânări şi să-şi plângă durerea”, spune Primăria Sectorului 4, într-un comunicat de presă transmis marţi seară, în timp ce oamenii protestează în Piaţa Universităţii, cerând demisia primarului Piedone pentru tragedia din Clubul „Colectiv”.

„Cu sprijinul unor oameni inimoşi, care au înţeles întotdeauna să sprijine proiecte de suflet, cu lacrimi şi o suferinţă adâncă, respectăm de-a pururi memoria acestor tineri nevinovaţi, ridicând spre Cer ruga noastră şi MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ, pe care care vom grava numele tuturor celor care au pierit în urma tragediei din data de 30 octombrie. Foarte curând, în rondul situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ va fi edificat, prin aportul unor personalităţi ale vieţi publice, care au răspuns acestei iniţiative a Primarului Cristian Popescu – Piedone”, se mai menționează în sursa citată.

În comunicat este citat şi primarul Sectorului 4, care se declară „prăbuşit sufleteşte”.

„Ca om sunt prăbuşit sufleteşte, cu gândul la drama familiilor care îşi plâng acum oamenii dragi pe care i-au pierdut. Mă rog pentru răniţii care luptă acum pentru viaţa lor pe patul de spital. Condoleanţe familiilor, pentru imensa pierdere, iar nouă, tuturor, înţelepciunea de a deprinde învăţămintele necesare şi de a judeca drept!” (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4)”, se încheie comunicatul transmis de primărie.

Aproximativ 25.000 de oameni protestează marți seara în București, la patru zile după incendiul din club „Colectiv” în care au murit 32 de oameni, iar alți peste 140 au fost răniți și se află încă, mulți dintre ei, internați în spitale, unii la terapie intensivă.

1 COMENTARIU

  1. […] Ieri seară, în timp ce mulţimea îi cerea demisia, Piedone anunţa că în zona clubului #Colectiv va fi ridicat un monument în memoria victimelor. Băh, tu chiar eşti prost? Dacă cumva venirea lui Isus pe pământ se adevereşte şi dacă cumva, printr-o întâmplare fericită, tu încă mai respiri, să vezi ce ţi-o iei de la victimele alea cărora tu vrei să le faci cado’ un monument. (sursa) […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.