Hackerii care au furat date de abilitare în domeniul securităţii de la Departamentul Apărării şi ale altor angajaţi guvernamentali au sustras fişiere cu amprentele digitale a 5,6 milioane de oameni, cu 4,5 milioane mai mulţi decât estimarea iniţială, a anunţat Guvernul, conform Reuters.
Fişierele suplimentare cu amprente digitale furate au fost identificate în cadrul analizelor – în curs – asupra atacului, efectuate de către Biroul pentru Managementul Personalului (OPM) şi Departamentul Apărării, a anunţat miercuri OPM într-un comunicat.
Breşa a fost descoperită în această primăvară şi a afectat date de abilitare în domeniul securităţii datând de mai mulţi ani.
Această informaţie a fost făcută publică înaintea vizitei la Washington a preşedintelui chinez Xi jinping.
Oficiali americani au dat vina, în privat, pe hackerii Guvernului chinez, dar s-au ferit să formuleze această acuzaţie în mod public.
Preşedintele Barack Obama a anunţat că securitatea cibernetică este una dintre axele majore ale discuţiilor sale cu Xi Jinping de vineri, la Casa Albă. Statele Unite au transmis Chinei că spionajul industrial în spaţiul cibernetic din partea Guvernului chinez sau prin actori pe care acesta-i controlează este „un act de agresiune care trebuie să înceteze”, a declarat recent Obama.
Oficiali americani au anunţat că nu a apărut încă nicio probă care să sugereze că datele furate au fost utilizate în scopuri abuzive, însă şi-au exprimat temerea că furtul ar putea ridica probleme serviciilor de contarinformaţii.
Josh Earnest, un purtător de cuvânt al Casei Albe, a declarat miercuri că ancheta cu privire la atac – care a afectat datele a aproximativ 21,5 milioane de lucrători federali – continuă şi că nu poate prezenta „nicio concluzie în mod public despre cine ar putea fi sau nu responsabil”.
Persoanele afectate de atacul hackerilor nu au fost încă notificate în acest sens. OPM anunţă, în comunicat, că personalul Biroului şi Departamentului Apărării cooperează în vederea informării prin e-mail a celor afectaţi.