Alina Gorghiu și Vasile Blaga au susținut o conferință de presă în care au anunțat că PNL a obținut cel mai bun scor de după 1990 și că în mare parte sunt mulțumiți de prestația candidaților.
„Partidul Naţional Liberal a obţinut la aceste alegeri locale cel mai bun scor din 1990. Rezultatele arată cât de corectă a fost decizia fuziunii. Dacă în momentul fuziunii, după competiţia de la europarlamentare, cele două partide aveau 27% şi la prezidenţiale au obţinut 29%, iată că acum PNL are următoarele rezultate: 31% pe vot politic, la consilii judeţene, şi peste 1000 de primari. Am reuşit să reconstruim dreapta şi n-a fost un lucru uşor, infirmând toate pronosticurile celor care nu aveau în credere în această construcţie”, a spus Vasile Blaga.
Gorghiu a declarat că și criteriile de integritate impuse de PNL au avut un impact major asupra rezultatului la alegerile locale din 2016.
„Ne-am asumat un risc și am spus asta de anul trecut. Reforma în PNL s-a făcut, în mare parte ne-am atins obiectivele, dar să știți că îmi pun acest semn de întrebare: unde am greșit, ce n-am comunicat suficient de bine”, a explicat Gorghiu.
Alina Gorghiu a mai spus că după ce a aflat rezultatele dezastruoase din București, s-a gândit să-și dea demisia.
„Nu facem decapitări în masă. Mă îndoiesc că vor fi sacrificări de filiale doar de dragul de a sacrifica pe cineva. Și eu, și Vasile Blaga, am stat la dispoziția colegilor și a partidului. Toți cu care am vorbit au spus: rezultatul e unul bun, nu e cazul să facem un Congres. Nimeni nu se ține de scaun, nimeni nu demisionează când e cazul. Rezultatul la București m-a dezamăgit. Vina nu e doar a lui Predoiu sau a filialei pe București. M-am gândit, aseară, de mai multe ori la demisie.”, a concluzionat copreședintele PNL.
Miercuri va avea loc o ședință a Biroului Permanent Național al PNL, unde se va decide noua conducere a PNL București, după demisia lui Cătălin Predoiu.