gorghiu-

Alina Gorghiu a declarat că o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Cioloș nu ar face altceva decât să creeze în România un climat de instabilitate politică, iar PNL se va opune ferm unui astfel de demers.

„Moțiunea de cenzură nu e un subiect pentru PNL. Din nefericire, triada DTP — Dragnea, Tăriceanu, Ponta — nu are alt obiectiv decât să meargă prin țară și să-și promoveze acest demers, pe care eu îl consider unul obscen. Obscen din pricina inițiatorilor, care nu au niciun fel de calitate morală, politică să genereze acest demers, care nu ar face altceva decât să creeze în România un climat de instabilitate politică. Un climat care să descurajeze investitorii, să descurajeze mediul de afaceri, care să aibă un efect, din păcate, negativ asupra securității locurilor de muncă din România”, a susținut Alina Gorghiu.

Copreședintele PNL a reamintit că „strategia (…) acestei triade de a prelua puterea în România” ține ca obiectiv de un interes personal.

„Singurul obiectiv pe care-l au, credeți-mă, nu este unul de interes public, este unul care ține de grija privitoare la situația lor penală. O spun foarte ferm: interesul personal ține de justiție, nu de vreun indicator macroeconomic sau de situația economică din România. Indicatorii macroeconomici sunt în favoarea Guvernului Cioloș”, a mai declarat Gorghiu.

Liderul PNL a adăugat că din datele oficiale rezultă că „România a încheiat primul trimestru din 2016 cu cea mai mare creștere economică după criză”.

„Încrederea în economia românească s-a menținut la un nivel ridicat, în continuă creștere. (…) Industria a continuat să se redreseze în luna martie, cea mai mare dinamică aferentă acestei luni din ultimii patru ani. De asemenea, sectorul construcțiilor rezidențiale a determinat o evoluție foarte bună a construcțiilor. Volumul lucrărilor de construcții crește cu 1,1% ca serie brută și cu 2% ca serie ajustată”, a arătat copreședintele PNL.

Gorghiu s-a referit și la situația privind veniturile populației și gradul de ocupare a forței de muncă: „Numărul mediu de salariați, pe total, s-a majorat cu 3,5% în trimestrul 1 din 2016, față de trimestrul 1 din 2015”.

Copreședintele PNL a menționat apoi faptul că și cheltuielile pentru investiții au crescut sub guvernarea Cioloș.

Alina Gorghiu a concluzionat că, în atare condiții, „orice fel de moțiune de cenzură inițiată de cei trei va avea un refuz categoric, ferm, o opoziție categorică din partea PNL”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.