alina-gorghiu3-1280x720Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că nu i se pare normal să afle de la o televiziune că anumite cartele prepay din România au fost utilizate în comiterea de acte teroriste, menționând că informația e „vitală” în modificarea legislației privind securitatea națională.

„E nevoie în mod clar de o dezbatere foarte serioasă în societatea românească, dar mai ales în Parlamentul României pentru că nu mi se pare normal să aflu de la o televiziune în urma unui interviu cu un ministru sau un prim ministru, nu mi se pare firesc să aflu acolo că anumite cartele prepay din România au fost folosite de diverse persoane în comiterea unor acte teroriste. Cum nu găsesc firesc ca SRI să răspundă punctual unei televiziuni în același sens. Normalul și firescul îl văd așa: vine o informare către tot Parlamentul României cu privire la situația cumpărării acestor cartele și folosirii lor în acte teroriste, că înțeleg că s-au folosit în Siria, în Irak, că nu se știe dacă s-au folosit în Belgia sau în alte țări. Important este să avem această evaluare și să decidă toți parlamentarii în cunoștință de cauză”, a scris Alin Gorghiu pe pagina sa de Facebook.

Copreședintele PNL a pledat pentru realizarea unui proiect care să asigure nevoia de securitate a României, dar, în același timp, să protejeze drepturile și libertățile cetățenilor.

„În acest moment, informația e vitală în modificarea legislației care ține de securitatea națională. În Parlament nu există un proiect legislativ în acest moment care să pună în concordanță nevoia de securitate cu decizia Curții Constituționale și cu respectarea dreptului la viață privată, dreptului la corespondență privată, drepturilor și libertăților cetățenilor în general. Niciodată PNL nu o să voteze împotriva unui proiect care aliniază dezideratul de respectare a drepturilor și libertăților cetățenilor din România cu o decizie constituțională și cu nevoia de securitate în România. Cred că în loc să avem discuții care cum, instituțiile separat, disparat, e bine să ne adunăm în Parlament, să generăm un proiect pe care să-l ajustăm la toate aceste rigori despre care am vorbit”, a conchis liderul PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.