Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat că moțiunea de cenzură a liberalilor nu a vizat activitatea guvernamentală, „ci strict problemele din justiție ale premierului”, „ceea ce demonstrează că Opoziția, în general, și PNL, în special, trăiesc într-o realitate paralelă, virtuală, care nu are nimic de-a face cu ce se întâmplă în țară”.
„Săptămâna aceasta s-a cerut din nou, a nu știu câta oară, demisia Guvernului. Nu doar printr-o declarație politică rostită de la tribuna Parlamentului sau la televizor, ci printr-o moțiune de cenzură, Opoziția înțelegând să folosească în acest fel unicul ‘glonț’ pe care îl avea în această sesiune parlamentară. La fel ca și celelalte încercări, și aceasta a fost sortită eșecului. Există însă și o diferență notabilă față de celelalte moțiuni de cenzură îndreptate împotriva Guvernului Ponta. În premieră absolută, această moțiune de cenzură nu a vizat niciun aspect al activității Guvernului, ci strict problemele din justiție ale primului-ministru. Ceea ce demonstrează că Opoziția, în general, și PNL, în special, trăiesc într-o realitate paralelă, virtuală, care nu are nimic de-a face cu ce se întâmplă în țară. Iar în țară se întâmplă niște lucruri, din păcate pentru ei, total opuse celor din Matrix-ul liberal”, a declarat senatorul PSD, Gabriela Firea.
Gabriela Firea consideră că măsurile implementate de Guvernul Ponta s-au dovedit a fi oportune, fapt remarcat, în opinia sa, și de către șeful statului Klaus Iohannis.
Senatorul social-democrat a reamintit că, prin politicile promovate de Guvern, au fost create noi locuri de muncă, iar altele au fost aduse la suprafață din „zona gri” sau chiar „neagră”.
„Prin creșterea semnificativă a salariului minim pe economie, de la 600 de lei la 1.050 lei brut, a crescut și baza de impozitare pentru asigurări sociale și de sănătate, chiar dacă a fost redusă cota procentuală a CAS. Asta înseamnă cu adevărat o politică proactivă în domeniul social. La asta se adaugă o altă premieră, după 25 de ani, nu vom avea inflație în România. Mai mult, tot în premieră, încasările la buget sunt clar excedentare față de Legea bugetului. Anul acesta este prima dată când o estimare din Legea bugetului s-a dovedit pesimistă și, când, de fapt, s-au văzut efectele reformelor economice și ale combaterii evaziunii fiscale de către ANAF. Aceasta este realitatea pe care PNL dorește s-o schimbe printr-o moțiune de cenzură”, a precizat Gabriela Firea.
Gabriela Firea susține că actuala situație de pe scena politică din România se potrivește cu un banc: „Întrebare la Radio Erevan — poate fi instaurat socialismul în Elveția? Răspuns: da, dar ar fi păcat”.