Gabriela Firea este noul şef al organizaţiei PSD Bucureşti, în locul lui Robert Negoiţă, ea fiind şi principala opţiune a PSD pentru candidatura la Primăria Capitalei, a anunţat marţi Liviu Dragnea.
Gabriela Firea a declarat marţi, la finalul Comitetului Executiv al PSD în care a fost desemnată preşedinte interimar al organizaţiei Bucureşti, că va face echipă cu Robert Negoiţă, secretar regional pentru Bucureşti-Ilfov, şi va acţiona în aşa fel încât să tensiunile şi cancanurile să înceteze.
„Aş vrea să le mulţumesc colegilor mei din Comitetul Executiv, pentru votul de astăzi, în special domnului Liviu Dragnea pentru încredere, dar aş vrea să fac o menţiune specială, faţă de domnul Robert Negoiţă, preşedintele de până acum câteva minute al PSD Bucureşti, care a anunţat, astăzi, în cadrul Comitetului Executiv propunerea ca eu să devin preşedinte al PSD Bucureşti. (…) Din acest moment, în care colegii m-au validat ca preşedinte al PSD Bucureşti, vă asigur că nu veţi mai lua la cunoştinţă de nicio disensiune din cadrul acestei organizaţii mari (…) V-am spus, proiectele noastre sunt dedicate cetăţenilor, iar disensiuni între colegi şi can-can nu veţi mai auzi de la noi”, a declarat Firea.
„Eu sunt prima opţiune (pentru Primăria Capitalei-n.r.), dar poate să apară şi o altă variantă. Toate la timpul lor”, a spus Firea, întrebată dacă desemnarea ei ca şef interimar la PSD Bucureşti este un pas înainte pentru lansarea candidaturii sale.
Firea a mai spus că organizaţia PSD se va concentra pe proiecte pentru Bucureşti, soluţii pentru trafic şi şcoli.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a precizat că decizia finală privind candidatura la Primăria Capitalei va fi luată după sondajele interne finale, când va fi anunţat oficial candidatul.