mutare-soc-pentru-gabriel-torje-internationalul-roman-nu-revine-in-italia-320058

Internaționalul român a fost împrumutat de Udinese, pentru un sezon, la nou-promovata Osmanlispor FK, anunță Federația Română de Fotbal.

După un sezon petrecut la Konyaspor, Gabriel Torje rămâne încă un an în Turcia. Udineste l-a împrumutat la Osnamlispor FK, echipă care și-a câștigat dreptul de a participat în prima ligă după ce a încheiat sezonul trecut al ligii a doua pe locul secund.
Osmanlispor joacă meciurile de pe teren propriu la Ankara, pe un stadion de aproape 20.000 de locuri.
„Mă bucur că am rămas în campionatul Turciei, unul puternic, atractiv pentru fotbaliști importanți ai Europei, în care m-am simțit foarte bine în sezonul trecut. Chiar dacă Osmanlispor este o nou-promovată, este o echipă ambițioasă, care își propune obiective importante pentru noua ediție a Superligii. Îmi doresc să evoluez cât mai des și cât mai bine pentru noul club, să le demonstrez celor de aici că au făcut o alegere bună și, în același timp, să fiu sănătos și în formă pentru convocările la echipa națională. Calificarea la EURO e în mâinile noastre și ar fi un vis ca anul viitor, în Franța, să îmbrac tricoul galben la turneul final”, a declarat Gabriel Torje pentru FRF.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.