Viceprim-ministrul Gabriel Oprea s-a întâlnit cu senatorul Ron Johnson, președintele Comitetului pentru Securitate Internă şi Afaceri Guvernamentale din cadrul Senatului SUA.
Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea s-a întâlnit marți, 6 octombrie 2015, cu senatorul Ron Johnson, președintele Comitetului pentru Securitate Internă şi Afaceri Guvernamentale din cadrul Senatului SUA, precum şi al Subcomitetului pentru Europa şi Cooperare Regională în domeniul Securităţii din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe.
Cei doi oficiali şi-au exprimat satisfacţia faţă de stadiul excelent al relațiilor bilaterale dintre România şi SUA, reflectat prin dezvoltarea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI dintre cele două țări.
Gabriel Oprea a subliniat cooperarea excelentă la nivel militar pe care România o are cu SUA în teatrele de operații externe. De asemenea, a arătat că sistemul antirachetă amplasat la Deveselu reprezintă o contribuţie esenţială la capabilitatea NATO de apărare împotriva rachetelor balistice.
De asemenea, au fost discutate aspecte privind stabilitatea şi securitatea din regiune, în special evoluţiile din vecinătatea României. În cursul convorbirii a fost subliniat și interesul faţă de problematica refugiaţilor din Europa.
Oficialul român şi cel american au abordat şi tema privind obiectivul includerii României în Programul Visa Waiver, senatorul Ron Johnson exprimându-și deschiderea și sprijinul pentru includerea țării noastre în acest program.