Fructele proaspete, legumele și conservele de legume, precum și cartofii s-au scumpit cel mai mult în luna ianuarie, comparativ cu decembrie, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
Astfel, în ianuarie prețul cartofilor a crescut cu 3,9%, la legume și conserve de legume cu 3,07%, iar la fructe proaspete cu 2,34%. Alte creșteri au fost la ulei cu 1,34%, la citrice și alte fructe meridionale cu 1,41% sau la cărți, ziare și reviste 1,08%.
În ceea ce privește scăderile de prețuri, acestea s-au regăsit la serviciile de apă, canal, salubritate cu 6,9%, la gaze cu 3,23%, la combustibili cu 3,07%, la CFR cu 3,19% sau la energie electrică cu 2,94%. La produsele alimentare, diminuări au fost la ouă — 1,28%, vin — 1,84%, țuică, rachiuri și alte băuturi — 2,05% și bere — 1,33%.
Indicele prețurilor de consum a fost de—2,1% în luna ianuarie 2016 comparativ cu ianuarie 2015.
„Prețurile de consum în luna ianuarie 2016 comparativ cu luna ianuarie 2015 au fost mai mici cu 2,1%. În luna ianuarie 2016, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu ianuarie 2015, este de 53,3%, iar cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 — 2,5% dețin o pondere de 28,9%. Mărfurile și serviciile ale căror prețuri au crescut cu mai mult de 2,5% dețin o pondere de 17,8%. Creșterea medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2015 — ianuarie 2016) față de precedentele 12 luni (februarie 2014 — ianuarie 2015), calculată pe baza IPC, este de—0,8%”, informează INS.
În ianuarie 2016 față de ianuarie 2015, prețurile de consum au scăzut la grupa mărfurilor alimentare cu 6,3%.
BNR estimează o inflație de—3% pentru finalul lunii martie 2016, cu un interval de incertitudine de +/-0,6%, se arată în datele publicate pe site-ul instituției. Excluzând efectul runda I privind TVA, inflația ar fi atins 1,3%, la finalul primului trimestru din acest an. Ținta de inflație a Băncii Centrale pentru 2016 este de 2,5 la sută +/-1 punct procentual.