gabriela firea psd primăria capitaleiSenatorul Gabriela Firea, a cărei candidatură a fost validată vineri de conducerea PSD, a declarat că în Primăria Capitalei trebuie făcută curățenie „de jos până sus”.

„Din punctul meu de vedere, principala mea preocupare va fi aceea a unei capitale curate, aerisite de tot ce înseamnă un trafic îngreunat, dar m-aș referi și la curățenia morală. Cred că în Primăria Capitalei trebuie să facem curățenie de jos până sus și în ceea ce privește birocrația, corupția, precum și prezența unor oameni care nu se gândesc la bucureșteni, ci doar la propriile interese. Cât privește programul concret și complet acesta va fi prezentat în foarte scurt timp în echipa noastră”, a declarat Gabriela Firea, la Palatul Parlamentului.

Senatorul a susținut că a primit mii de mesaje de susținere de la bucureșteni.

„Mă onorează că am primit în ultima perioadă mii se mesaje din partea bucureștenilor care au spus că mă susțin pentru această candidatură. Pentru ei intru în această luptă care nu este una pentru fotoliul de primar general al Capitalei, nici pentru a cuceri Primăria Capitalei, ci pentru a crește calitatea vieții bucureștenilor. Prea mulți politicieni s-au bătut pentru scaune și pentru clădiri, pentru sedii, nu este și cazul meu. În ceea ce mă privește, sunt un om de acțiune, sunt un om care iubește curățenia și la modul propriu și la figurat”, a arătat președintele PSD București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.