facebook

Facebook nu va lansa butonul „Dislike”, însă va testa, începând de vineri, noi funcţii prin care utilizatorii îşi vor putea exprima stările de bucurie, dragoste şi furie şi care vor fi alternative pentru „Like”, conform The Telegraph.

Facebook le va permite în sfârşit utilizatorilor săi să exprime şi alte emoţii decât „Like”, lansând o serie de butoane alternative de „Reacţii”.

Noua funcţie „Reacţii”, care va fi lansată după sugestiile privind faptul că Facebook ar putea introduce un buton „Dislike”, le va permite utilizatorilor reţelei de socializare să exprime şapte stări, respectiv plăcere, iubire, râs, bucurie, şoc, tristeţe şi furie.

Aceste şapte funcţii vor fi testate începând de vineri în rândul utilizatorilor Facebook din Irlanda şi Spania.

Astfel, utilizatorii vor putea să dea click pe unul dintre cele şapte butoane care vor fi introduse pentru a putea exprima stări, între acestea unul fiind pentru funcţia „Like”. Fiecare dintre aceste noi reacţii va fi cuantificată, aşa cum se întâmplă în prezent cu numărul de „Like-uri”.

„Oamenii intră pe Facebook pentru a distribui tot felul de lucruri – chiar dacă este vorba despre actualizări care exprimă bucurie, tristeţe, amuzament sau aspecte care te îndeamnă la reflecţii”, a declarat un purtător de cuvânt al Facebook.

Acesta a susținut că reprezentanţii Facebook au aflat că utilizatorii îşi doresc mai multe mijloace prin care să sărbătorească, să îşi exprime simpatia şi să râdă împreună cu alţi utilizatori ai reţelei de socializare.

„Acesta este motivul pentru care testăm «Reacţii», o extensie a butonului «Like», pentru a vă oferi mai multe căi de a reacţiona la ceva publicat pe Facebook, într-un mod rapid şi uşor”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Facebook.

Lansarea acestor noi funcţii pentru exprimarea stărilor utilizatorilor vine după ce, în luna septembrie, Mark Zuckerberg, cofondator şi chief executive officer (CEO) al reţelei de socializare, a anunţat că această platformă online lucrează la o serie de alternative pentru butonul „Like”. Acest anunţ a fost interpretat la momentul respectiv de presa internaţională ca o intenţie a Facebook de a lansa butonul „Dislike”.

Pe de altă parte, butonul „Dislike” a fost solicitat în mod constant de numeroşi utilizatori ai reţelei Facebook încă de la introducerea celebrului buton „Like”, în 2009.

Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,49 de miliarde de utilizatori activi în fiecare lună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.