Banca Naţională a României (BNR) a publicat astăzi un curs oficial de 4,444 ron/euro, cea mai mică valoare a monedei europene de la începutul anului.
Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, susține că acest curs de schimb anunţat de BNR este în concordanţă cu evoluţia valutelor din regiune, iar variaţia acestuia este oarecum normală pentru această perioadă, în condiţiile în care moneda naţională şi-a continuat aprecierea faţă de euro, atingând minimul istoric al acestui an.
„BNR nu are niciun un barem al cursului, iar variaţia acestuia este oarecum normală pentru această perioadă. Este o variaţie nesemnificativă, de cel mult doi bani, şi este în concordanţă cu ceea ce se întâmplă în regiune”, a declarat, luni, pentru Agerpres, Dan Suciu.