Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat, miercuri, cu 218 voturi „pentru”, legea privind etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a produselor lactate.
Legea prevede că produsele lactate trebuie să cuprindă pe etichetă, în mod obligatoriu, avertizarea cuprinzând sintagma „Conţine lapte praf în proporţie de __%” şi că „etichetele pentru lapte proaspăt pentru consum şi produsele lactate trebuie să fie inscripţionate clar, uşor de înţeles pentru a permite consumatorilor informarea privind originea şi trasabilitatea produselor”.
Dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs natural” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele natural provenit de la vaci, bivoliţe, oi şi capre, fără a avea în compoziţie înlocuitori de lapte sau lapte praf.
Dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs românesc„ va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% lapte, materie primă, provenit din fermele din România.
Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei.
Amenzile cresc pentru producerea, expunerea spre vânzarea şi/sau vânzarea de lapte proaspăt pentru consum, cunoscând că este obţinut din înlocuitori de lapte de la 20.000 lei la 25.000 lei şi se pedepseşte cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a producătorilor sau comercianţilor, pe timp de 6 luni, după caz.
AMBALAJELE/recipientele/ PRODUSELOR LACTATE lichide trebuie sa fie din material transparent ca ,,sticla” pt. a vedea si culoarea produsului imbuteliat . In prezent, TOATE ambalajele produselor lactate-lichide sunt din plastic ALB-16 (precum vopseaua auto) culoare buna dealtfel pt. reclama dar care impiedica cumpararatorul sa aprecieze culoarea adevarata a continutului si nivelul de umplere in recipientelor. Un control intr-o piata taraneasca a pretins ca borsul si laptele sa fie vandut numai in sticle transparente ca ,,sticla” si NU in sticle/recipiente / colorate. Iar noi vedem in rafturile magazinelor numai recipiente COLORATE-ALB, si nu transparente!