Elevii din România ar putea primi zilnic, pe perioada cât se află la grădiniţă sau la şcoală, o sticlă de 0,5 litri cu apă minerală, informează Libertatea.

Legea, ce va fi depusă în curând la Parlament, mai prevede ca și cei aflați în spitale și azile să primească o sticlă cu apă zilnic.

Potrivit propunerii legislative, banii vor veni de la bugetul statului și din fonduri europene, plus o suprataxare a alcoolului și tutunului cu 0,05 bani la fiecare produs vândut.

Inițiatorii acestei propuneri legislative au avut discuții cu specialiștii în domeniu și cu producătorii de apă din România.

„La noi în ţară apa potabilă este o mare problemă în multe localităţi, întrucât, din studii, se arată că este infestată. Cum unii părinţi nu îşi pot permite să le cumpere zilnic o sticlă cu apă copiilor, aceştia riscă să se îmbolnăvească”, a declarat, pentru Libertatea, inițiatorul proiectului de lege, deputatul PSD Dorel Căprar.

Deputatul PSD susţine că sticla cu apă minerală ar urma să ajungă zilnic la toţi copiii care urmează o formă de învăţământ, de la grădiniţă la liceu.

Sursa: Libertatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.